
Miercuri, 3 aprilie, în sala Calistrat Hogaş a Consiliului Judeţean Neamt s-a desfăşurat concursul “Informaticienii au talent”. Inspiraţi de una dintre cele mai de succes emisiuni TV ale momentului, un grup de elevi din cadrul Colegiului Naţional de Informatică ne-a invitat să ne implicăm în organizarea unui concurs de talente şi abilităţi la care să participe elevi. Deşi iniţial ideea lor a părut idealistă şi năstruşnică, convingerea şi determinarea cu care au prezentat proiectul lor conducerii liceului şi reprezentanţilor asociaţiei, au obţinut susţinerea. Entuziasmul acestor tineri şi-a găsit justificarea în timpul primelor audiţii la care am participat pentru a vedea concurenţii şi abilităţile lor. Potenţialul demonstrat de concurenţii înscrişi în concurs ne-a oferit încrederea că evenimentul nu are cum să dezamăgească. Astfel, concursul s-a integrat de minune în rândul activităţilor prilejuite de săptămâna “Să ştii mai multe să fii mai bun” şi a fost un mod inedit de a verifica pe de o parte capacitatea de organizarea a iniţiatorilor – elevi de clasa a IX-a, precum şi abilităţile şi talentele colegilor lor, atât din clasele de gimnaziu cât şi de liceu.
Implicarea Asociaţiei Sens Civic în desfăşurarea acestui concurs inedit corespunde obiectivului pe care ni l-am asumat încă de la înfiinţarea organizaţiei dar asupra căruia am insistat mai mult încă de la începutul acestei primăveri: dezvoltarea calităţilor, talentelor si abilităţilor tinerilor, stimularea expresivităţii, a spontaneităţii şi a creativităţii.
Concursul “Informaticienii au talent” a beneficiat de sprijinul următorilor sponsori: Consiliul Judeţean Neamţ, Restaurant Noir, Tequila Bowling, Sestri Caffé, 3D Cafe, Smile , Coafor Cleopatra, Chicago Club , High Life. Mulţumim tuturor pentru generozitate!
Premiile oferite:
Lungu Emilian – pictura cu spray
(premiul I – un cupon de 100 lei la Restaurant Noir, un cupon de 100 de lei la salonul Cleopatra, 2 bilete la film – 3D Cafe, 4 ore de biliard – Chicago Club)
Bălan Teodora şi Prăjescu Adina – chitara şi voce
(premiul II – un cupon de 100 lei la Tequila, 2 bilete la film, 4 ore de biliard)
Pânzariu Eliza – voce
(premiul III – un cupon de 100 lei la Smile, 2 bilete la film)
Au fost acordate şi două premii speciale pentru popularitate respectiv creativitate pentru un număr de beat-box şi unul de mentalism. Cele două premii au constat fiecare în: un cupon de 50 lei la Sestri şi 2 ore de biliard!
Pentru imagini accesaţi: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.311361875657752.1073741829.134603253333616&type=1