Evenimente / acţiuni

Faptele vorbesc!

13

Dec 2013

O poveste de iarnă – ASC pornește la drum și în Iași

Postat de / în Evenimente / acţiuni /

Iarna a venit. Unii se gândesc deja la cadourile de Crăciun, fie unde își vor petrece Sărbatorile. Anul acesta eu am plecat cu alte gânduri spre sărbătorile de iarnă.  Mai exact am hotărât sa fiu Moș Craciun pentru niște copii, care în afară de căldura familiei nu au mai nimic, vreau să aduc zâmbetul pe chipul acestor copii și să le dovedesc ca Moș Crăciun există!
Așadar împreuna cu ASC, am demarat deja campania “Dăruim împreuna în tonul Sărbatorilor”. Astăzi, inca de la prima ora, am fost la familia Dobre din satul Ciortesti, Iași. Din ogradă observ o căsuta veche din lut. Pe prispă stau cateva brațe de lemne gata oricand să incălzească sufletele celor cinci copii. Casa arată exact ca în povestile lui Creangă.
Batem la ușă usor. O doamna ne deschide. Este mama copiilor. Intrăm într-un hol îngust care desparte două cămăruțe. Cei cinci copilași ne așteptau cuminți și nerăbdători! Pe chipul lor se citește o bucurie imensă când ne zăresc, se bucură fiindcă cineva se mai gandește și le ei, măcar de sărbatori. Ei știu că noi venim cu daruri din partea lui Moș Crăciun!
Copii sunt îmbrăcați sărăcăcios, unii chiar m-au întampinat goluți, purtând doar un tricou strâmt și cam rupt și in picioarele goale.

Cele două fetițe (de 2 si 3 ani) din prima au ochit jucăriile din pluș ce se aflau deasupra bagajelor cu hainuțe și papucei. Imediat ce am desfăcut bagajele, cele două fetițe s-au grăbit să pună mâna pe jucării. Un zâmbet curat, o bucurie sinceră și din inima se aștern pe chipul lor, iar pe mine mă cuprinde un sentiment profund și uit aproape tot ce mi-am propus să fac când ajung acolo, (aici ma refer la partea organizatorică, fotografii, vroiam să fac un filmuleț, copiii trebuiau să ne colinde, planuri…). Abia reușesc să fac câteva fotografii. Acel zâmbet îmi dă speranța și energia că tot ceea ce am inițiat și am realizat în cadrul acestui proiect are un impact real, atât material cât și emoțional, și că reprezintă un start potrivit pentru activitatea Asociației Sens Civic în județul Iași.

Aș vrea să multumesc Continental Iași pentru donatiile facute pentru acesti copii aflati in dificultate, remarcând implicarea personală a Ralucăi Hrițuc în susținerea acestei acțiuni! Zâmbetul acestor copii a meritat pe deplin acest efort!

Campania continuă, până marți 17 decembrie. Încă mai strângem fonduri/donații, iar joi, 19 decembrie, va avea loc evenimentul principal!

Lucian Grigorescu, coordonator ASC Iași

1463103_699206916779671_1515656881_n

Please select the social network you want to share this page with:

Și tu ne placi :)

.

Civic Sense Association is a NGO that empowers civic cohesion for citizens of Piatra Neamt in Romania. Part of our mission is to inform the citizens about their rights and duties and help them better understand the role of public institutions. Almost 8,000 people have been the direct beneficiaries of ours projects.

Postări asemănătoare