Articole

Mai sunt multe de zis...

07

Jun 2013

Lansare activitati din cadrul Săptămânii Europene a Tineretului

Postat de / în Articole, Evenimente / acţiuni, imagini /

581005_336388893155453_1882257438_n În contextul Anului European al Cetățenilor, 2013, CREED – Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare a luat inițiativa și se pregătește de implementarea la nivelul județului Neamț a unui număr impresionant de activități sub egida Săptămânii Europene a Tineretului. Ca urmare a aprecierii acestui proiect, Asociaţia Sens Civic a decis sa se alăture iniţiatorilor şi să susţină acest demers printr-o participare activă la activităţile propuse. Săptămâna Europeană a Tineretului este un eveniment propus de Comisia Europeană, ajuns la cea de a șasea ediție. Se desfășoară simultan în România și în celelalte state europene participante la programul Tineret în Acțiune și își propune să adune peste 500 de activități în toată Europa. În România evenimentul este coordonat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesioanale. Astfel, în intervalul 27 Mai – 2 iunie, în tot județul Neamț vor avea loc activități de educație non-formală care să le ofere tinerilor oportunitatea de a participa activ la viața comunității din care fac parte și de a dovedi că sunt creativi, responsabili, implicați și că știu să învețe distrându-se. La reuşita acestei serii de evenimente, contribuie Prefectura Neamţ, Inspectoratul Scolar Judeţean, Garda de Mediu şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport. Printre activitățile care se vor desfășura in această săptămână organizatorii enumără: turul oraşului pe bicicletă, lectură în public, activitate de ecologizare, vizită educațională la muzeu, eveniment intercultural organizat cu sprijinul voluntarilor CREED din Turcia, târgul instituţiilor publice şi al ONG-urilor, precum şi un concert de închidere al activităților SET. ”Activităţile din cadrul Săptămânii Europene a Tineretului au debutat luni cu un marş pe bicicletele puse la dispoziţie de Asociaţia Sens Civic, eveniment la care au participat voluntari din ambele organizaţii ce au oferit prin propriul exemplu o alternativă la deplasarea cotidiană şi a modului de a petrece timpul liber. Odată ajunşi in parcul central al municipiului Piatra Neamţ, tinerii au efectuat o pauză inedită printr-un moment de lectură in public” a declarat Ionuţ Fuioagă, reprezentant al Asociaţiei Sens Civic.

576716_336388186488857_268466626_n

581005_336388893155453_1882257438_n

581773_336388219822187_679161452_n

971649_336388809822128_855062046_n

971786_336388919822117_1468130458_n

Please select the social network you want to share this page with:

Și tu ne placi :)

.

Civic Sense Association is a NGO that empowers civic cohesion for citizens of Piatra Neamt in Romania. Part of our mission is to inform the citizens about their rights and duties and help them better understand the role of public institutions. Almost 8,000 people have been the direct beneficiaries of ours projects.

Postări asemănătoare